~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

miercuri, 29 decembrie 2010

Decembrie 2010 - Fuego la TV Arad


Fuego - interviu pentru TV Arad
 
In luna decembrie 2010, in cadrul turneului national "Se-ntorc colindele acasa", FUEGO a sustinut un concert extraordinar si la Teatrul "Ioan Slavici" din Arad.
Cu aceasta ocazie, artistul a acordat si un interviu postului local de televiziune, TV Arad, pe care va invitam sa-l urmariti in continuare, alaturi de cateva secvente minunate din timpul acestui spectacol.
Sursa: TV ARAD

luni, 27 decembrie 2010

FUEGO'S BLOG - Aniversare un an


A trecut un an de când, cu stângăcie, dar şi cu multă speranţă şi încredere, păşeam în lumea virtuală, punând temelia a ceea ce este astăzi FUEGO’S BLOG, îndemnată de dorinţa de a crea în jurul Artistului Fuego, o mare familie. Eu sper ca pragul casei familiei noastre (poate mică azi, dar cu siguranţă mult mai mare în viitor) să fie trecut, cu mult drag, de toţi cei care îl iubesc pe acest artist, de toţi cei care doresc să lase un semn al trecerii lor în acest spaţiu minunat, un gând frumos, un mesaj de dragoste şi apreciere pentru muzica pe care Fuego ne-o oferă de fiecare dată, cu atâta căldură şi dragoste.
Vreau să vă spun că, după o activitate totuşi destul de scurtă, pe 23 decembrie s-a atins numărul de 30.000 de vizitatori, ceea ce cu siguranţă nu e puţin.
Înainte de toate, în mod special, vreau să îi mulţumesc, alături de toţi cei care fac parte din Familia FUEGO’S BLOG, omului PAUL CIPRIAN SURUGIU, prieten atât de drag nouă, artistului FUEGO, fără de care, noi nu am fi fost aici şi acum, împreună, şi fără de care, toate realizările noastre din 2010 nu ar fi existat. PAUL, îţi voi rămâne veşnic recunoscătoare pentru toate clipele minunate trăite împreună în acest an, atât la întâlnirile noastre, cât şi prin intermediul blogului!
Acum, mulţumirile mele se îndreaptă către voi, în primul rând, spectatorii care umpleţi sălile de spectacol şi care îl acoperiţi cu aplauze, flori şi dragoste.
Vreau să mulţumesc personal tuturor celor de pe FUEGO’S BLOG, celor care îmi sunt aproape şi care mi-au devenit prieteni, dovedindu-mi-o de multe ori în acest parcurs, care are o ţintă comună, un gând comun, ce ne uneşte întru iubire pentru muzica pe care acest artist ne-o dăruieşte.
         Mulţumim şi celor trei minunaţi prieteni (pentru că noi îi considerăm prietenii noştri deja!) din trio-ul Anatoly - Andrada, Ciprian şi Gabriel, pentru că au fost şi sunt alături de Fuego în cadrul acestui turneu, care s-a încheiat cu spectacolul de gală de la Iaşi, desfăşurat joi, 23 decembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor.
Mulţumim echipei care stă în spatele acestor spectacole şi are grija ca totul să decurgă perfect.
Închei prin a vă dori să aveţi parte de o iarnă frumoasă şi de Sărbători minunate în continuare.
Sper că şi la anul ne vom întâlni tot aici, pentru a aniversa doi ani de FUEGO’S BLOG împreună, alături de Artistul sufletelor noastre – FUEGO.
La mulţi ani, PAUL! După cum bine ştii deja, noi îţi vom fi mereu alături, la fiecare pas şi te vom iubi mereu!
          La mulţi ani, FUEGO’S BLOG! Sper să rămâneţi alături de noi şi pe mai departe, la fel de frumoşi, la fel de uniţi şi la fel de dornici să consemnaţi întâlnirile voastre cu artistul nostru iubit!
        La mulţi ani tuturor şi împreună să avem un 2011 de excepţie alături de PAUL SURUGIU şi FUEGO’S BLOG!

sâmbătă, 25 decembrie 2010

FUEGO a primit Discul de Aur


 Fuego - invitat al emisiunii
"Craciun in familie"


In prima zi de Craciun, Paul Surugiu - Fuego a fost invitat in cadrul emisiunii speciale de divertisment
"Craciun in familie",
prezentata de Mihaela Radulescu la
Antena 1.
Cu aceasta ocazie, din partea Casei de Productie Euromusic, artistul a primit
Discul de Aur
pentru albumul
"Colinde la poarta Raiului".
Felicitari, FUEGO! Suntem mandri de tine! Acest Disc de Aur vine ca o confirmare in plus pentru meritele tale deosebite.
In cadrul emisiunii, Paul Surugiu a interpretat o colinda - "Florile dalbe" si melodia noastra de suflet, cartea de vizita a acestui blog, "Norocul meu".
Multumim, Fuego, pentru aceste cadouri pe care ni le-ai oferit in Sfanta zi de Craciun!

marți, 21 decembrie 2010

Lansare DVD - "Se-ntorc colindele acasa"

Vine iarăşi vremea de colindă şi mister şi o nouă invitaţie a cantautorului şi neobositului peregrin Paul Surugiu – FUEGO, într-un DVD de excepţie, spre mrejele colindelor străbune, vremuite de veacuri şi plăsmuite de spirit.
Se-ntorc colindele acasă, ca o taină solemnă ce coboară pe cerul fiecăruia din noi, încercând să deschidă porţile Raiului. Să ne bucurăm de muzica divină şi să păşim împreună către Lumină, îngânând urările magului în cele mai frumoase colinde şi cântece de iarnă, jinduind la împlinirea lor:
"Tatăl nostru", "Viflaime, Viflaime!", "Aseară pe-nserate", "Mi-e dor de Tatăl meu, Iisus", "Flori de măr cad la fereastră", "Mamă, aşteaptă-mă că vin!", "E vremea colindelor", "Noi, în sara de Crăciun...", "Copil bălai cu glas curat", "Din cer senin", "Flori dalbe, flori de măr", "Crăciunul", "Nu-i lumină nicări", "Colind pentru părinţi", "Colindăm, colindăm, iarna...", "Noapte Sfântă", "Somnul lui Iisus", "Ler, Doamne, ler", "Sus la răsărit", "Bună dimineata, la Moş Ajun!", "La mulţi ani!", "E noaptea de Crăciun".
Se întâmplă de sute de ani şi peste milenii la fel – semn al dăinuirii noastre ca neam.
Acest nou material pe care FUEGO vi-l oferă cu drag, în prag de Sărbători, cuprinde spectacolul înregistrat la Teatrul "Ioan Slavici" din Arad.
La realizarea DVD-ului "Se-ntorc colindele acasă" au colaborat:
Trio-ul vocal "Anatoly" din Braşov, Cristian Popa – clape şi George Parâng – percuţie, Costin Lungoci – sunet şi lumini, domnul Ioan Munteanu – impresar artistic, producătorul Puică Dat Florin şi Casa de Producţie Euromusic din Cluj Napoca.
Regia artistică este semnată de Paul Surugiu – FUEGO.

luni, 20 decembrie 2010

FUEGO - recitaluri de colinde

In aceasta luna, Fuego va invita sa luati parte la concertele de colinde pe care le va sustine in urmatoarele locatii:

- 11 decembrie, ora 21.00, Ploiesti - in fata Casei de Cultura a Sindicatelor

- 22 decembrie, ora 15.00, Bacau -
Hello Shoping Park

- 26 decembrie, ora 16.00, com. Blejoi
(jud. Prahova).
 

sâmbătă, 18 decembrie 2010

Fuego - interviu pentru "Aradul de 5 stele"


 Fuego - interviu acordat
emisiunii "Aradul de 5 stele"

Pe 16 decembrie 2010, in ziua in care a sustinut la Arad concertul extraordinar
"Se-ntorc colindele acasa",
Paul Surugiu - Fuego 
a acordat un interviu lui Daniel Mitre, pentru emisiunea
"Aradul de 5 stele",
difuzata de un post tv particular.
Mai jos puteti urmari inregistrarea
acestui interviu.
Vizionare placuta!

vineri, 3 decembrie 2010

3 decembrie 2010 - Fuego - o calatorie in trecutul sufletului


"Formula AS"
"Cine nu pastreaza Craciunul in inima, nu-l va gasi niciodata sub brad!"

- Esti unul dintre artistii care s-au pastrat permanent aproape de traditiile romanesti, neuitand niciodata sa cinsteasca Craciunul. Un motiv pentru care esti pretuit si iubit. Cum aratau sarbatorile de iarna din copilaria ta?
- Memoria mea afectiva pastreaza miresme de brad, de scortisoara si zahar ars, de portocale si de gutui asezate in fereastra, dar si aroma cozonacului din pridvorul bunicii Stratenia. De la ea am invatat drumul spre credinta si tot de ea e legata cea dintai amintire a mea de Craciun. In camera cocheta si curata, strajuita de bradul in care stralucea o instalatie cu stele mari si colorate (care acum mi s-ar parea un kitsch, la fel ca si bomboanele invelite in staniol, pe care le mancam pe furis si lasam doar ambalajul), focul ardea domol, iar in lumina difuza, noi ascultam emotionati, la radioul din perete, "Fetita cu chibrituri", de Andersen. Asa m-au gasit colindatorii: in bratele bunicii, cu ochii in lacrimi. Putin mai tarziu, in aceeasi seara, aveam sa descopar darul pe care Mosu' l-a facut in acel an intregii familii: o masinarie mare, cu benzi; un magnetofon de care toti eram fascinati. La indemnul alor mei, am inceput sa recit si sa cant, cu entuziasm, toate poeziile si cantecelele pe care le stiam. Acela a fost primul meu spectacol cu un public serios. Anul acesta, de ziua mea, prietenii parintilor mei mi-au facut o imensa bucurie: mi-au adus cadou un CD, pe care au transferat acea banda de magnetofon, pe care o crezusem pierduta. Cand am ascultat inregistrarea, a fost ceva magic, a fost o calatorie in trecutul sufletului meu... Pentru mine, Craciunul este un timp al cautarii, al regasirii, al daruirii, o sarbatoare care ne aduna pe toti - inclusiv pe cei care au trecut in lumea de dincolo - intr-o conspiratie a dragostei, intr-un nod de lumina vie, in care se impletesc emotia trecutului, curajul de a primi viitorul si speranta ca niciodata nu ne vom uita acel miez cald al sufletului. An de an, eu simt nevoia sa caut Craciunul in mine. Indiferent de ceea ce viata imi va lua sau imi va da, voi avea mereu acest Craciun al inimii, care e tesut din iubire pura si inocenta, din clipele de basm ale copilariei si din aceasta cea mai frumoasa poveste a lumii. Asa cum spunea un mare scriitor: "Cel ce nu pastreaza Craciunul in inima, nu-l va gasi niciodata sub brad!".

"Ne-am nascut intr-o colinda/ Pe o stea cu flori de minta..."

- Tu ai vreo amintire ingropata in inima?
- De-a lungul anilor, am capatat multe daruri frumoase, care m-au bucurat sincer si profund, dar cred ca darul cel mai de suflet a fost acela care mi-a parvenit in prima zi de Craciun din 2006, prin intermediul unui telefon neasteptat. Persoana care m-a cautat atunci mi-a spus: "Draga Paul, te suna un poet din Basarabia, nu ca sa-ti ceara ceva, ci ca sa-ti ofere in dar niste versuri...". M-a cuprins o emotie greu de asezat in cuvinte. Era Grigore Vieru. De ani buni, eram impresionat si intimidat de opera sa, de iesirile sale in spatiul public, intotdeauna memorabile prin greutatea cuvintelor rostite. Darul maestrului m-a coplesit, mai ales pentru ca il vedeam ca pe o poarta pe care chiar domnia sa o deschisese catre mine. Ne-am descoperit deodata "pe aceeasi frecventa", doi oameni intorsi spre valorile sufletesti: un mare poet si un artist tanar, care dorea sa-i transpuna in muzica versurile. Asa a inceput prietenia noastra, care a rodit trei CD-uri: "Mi-e dor de tine, mama", "Clar de luna" si "Cantati cu mine". Stand acum sa ma gandesc, imi dau seama ca poate nu e intamplator ca in ultima poezie pe care mi-a dedicat-o, ostenind la "ocna cuvintelor", maestrul a ingaduit caznitului sau suflet o apropiere de Dumnezeu: "Ne-am nascut intr-o colinda,/ Pe o stea cu flori de minta./ Ne-am nascut in vesnicie, / Ea ne vede si ne stie.// Canta-n Putna marii clerici/ De se-aude in Americi./ Clopot bate-n Capriana,/ I se-aude-n Roma rana.// Mi-i dor necunten de Iisus,/ Mi-i dor de cele ce n-am spus,/ Doru-mi-i de Maica mea/ Si de zapada de candva..."
- Vorbesti cu-atata dulce inversunare despre acest Craciun al sufletului, desi timpul in care traim inalta in grad Craciunite comerciale, vopsite si despuiate, care transforma cea mai frumoasa sarbatoare crestina intr-o goana dupa cumparaturi. Mai are oare vreun rost sa ne luptam sa pastram spiritul Craciunului?
- Nu doar ca are rost, dar trebuie sa ne luptam sa-l pastram. Altfel, ce ne asteapta? Moartea spirituala, moartea traditiilor si, implicit, a identitatii noastre. De-aici porneste si inversunarea mea. Din faptul ca vad, intr-adevar, ca azi Craciunul a devenit din ce in ce mai lipsit de mister, e impartit intre urari conventionale si publicitate, a capatat un "ceva" strident, care iese din ritual, un "ceva" aproape indecent. Vad cum traditiile crestine sunt diluate prin ateism si consumerism. Trebuie sa veghem ca aceasta sarbatoare sa ramana... autentica. E cel mai potrivit termen. Trebuie sa petrecem Craciunul in cuviinta, cu decenta, cu bun simt, dar si cu implicare spirituala, cu bucurie si generozitate. Trebuie si putem. Nu-i nevoie decat sa ne incordam putin vointa, sa ne scuturam de inlocuitori si sa alegem... Craciunul adevarat. Doar de asta am primit darul liberului arbitru. Octavian Paler spunea: "Craciunul e o stare speciala, o magie care dispare cand locul sinceritatii e luat de agitatie." Haideti sa alegem sinceritatea!

"Se-ntorc colindele acasa"

- Paul, meseria ta te infrateste cu drumul. Bati tara din hotar in hotar. Care e locul care ti se pare ca a ramas cel mai aproape de Craciunul traditiei si al credintei?
- Cel mai adevarat si autentic Craciun l-am trait intr-un sat din Maramures, un loc binecuvantat de Dumnezeu, uitat de timp si de spatiul comercial al urbelor-caracatita. Dar ce rasplata! In Maramuresul istoric, in mijlocul zapezilor si datinilor, am regasit bucuria Sfintelor Sarbatori. Am invatat iar sa vad frumusetea - frumusetea locurilor si frumusetea oamenilor. M-am lasat impresurat de melodii cantate la cetera, la zongura ori tapurite din gura, de podurile de peste rauri, de morile de apa, de sezatorile de fete cu caiere si furci... Iar pentru cei care nu pot ajunge acolo, am imortalizat franturi de bucurie pe DVD-ul "In noaptea de Craciun", un album video de colinde. Compunandu-l, a fost ca si cum as fi ingenuncheat cu umilinta in fata lui Dumnezeu, care mi-a ingaduit atata fericire.
- Anul acesta cum te pregatesti sa primesti Craciunul?
- Aproape toata luna decembrie voi strabate tara cu turneul "Se-ntorc colindele acasa", apoi, in ianuarie, voi trece in Moldova de peste Prut, ca sa le cant si ortodocsilor de rit vechi. Din acest motiv, al lipsei de timp fizic, imi voi primeni casa ceva mai devreme. Pregatirile acestea sunt, pentru mine, o framantare datatoare de viata, ma fac sa mi se para ca lumea imi apartine cu totul. Eroul acestei sarbatori a ramas tot bradul, care ne intra in casa cu fosnetul si mireasma lui, intretinand dorul de bine si de curat. Anul acesta, insa, gandindu-ma la copacul viu si frumos care ar trebui sa fie taiat, am decis sa fac un compromis si voi impodobi un brad artificial. Chiar daca nu voi mai simti mirosul cetinei si reverberatia trunchiului, important e ca voi innobila casa cu maretia Pomului de Craciun. Valoarea lui ramane, caci Pomul de Craciun e gatit cu vise. Sub poalele lui, voi aseza cate un dar pentru fiecare dintre membrii familiei mele si pentru prietenii mei dragi, pe care ii astept si de aceste sarbatori. Ei m-au ajutat sa nu traiesc degeaba, sa-mi umplu viata cu momente frumoase, sa ma implinesc si sa ma descopar pe mine insumi, dar mai ales sa depasesc momentele grele prin care am trecut in acest an. Incepand cu acest Craciun, la masa mea vor ramane de-a pururi doua locuri libere: cel al inteleptului meu tata si cel al bunei mele prietene, Lavinia. Plecarea in nefiinta a tatalui meu, grabita, tacuta, resemnata, mi-a confirmat ca omul e copil pana ii mor parintii. Apoi ramai cu dorul si golul din suflet. Un gol insa care sunt convins ca se va umple, prin regasirea intr-un alt timp si o alta dimensiune. Regret ca nu i-am spus tatalui meu, de cate ori as fi avut ocazia, cat de mult l-am iubit si l-am admirat. Am umblat prin lume cu teama aceasta, si iata ca acum tot am remuscari ca nu i-am aratat destul dragostea mea. In secunda asta, imi vin in minte versurile poetului Adrian Paunescu, a carui pierdere ne-a intristat si ne-a saracit pe toti: "Va veni iarna, ba nu, a venit./ Caldura eu nu voi gasi-o,/ Ci trist am sa plec, garbovit, ostenit,/ Prin munti ce canta: adio!".

Scrisoare catre Mos Craciun

- In Mos Craciun mai crezi, Paul?
- O, da! Ma incapatanez sa cred ca Mos Craciun exista, asa cum exista si iubirea, prietenia, generozitatea, devotamentul, credinta si onestitatea. Fara el viata ar fi trista. Am pierde poezia si romantismul, n-am mai crede in basme. Si daca n-ar fi existat, Mos Craciun tot trebuia inventat. Il astept si anul acesta, sa-mi aduca zambetul copilariei si speranta de nezdruncinat a sinceritatii acelei varste, darul puterii de a crede in imposibil, il rog sa-mi aduca lacrima oprita pe obrazul bunicii cand am absolvit clasa I cu coronita, si ecografia inimii mele, atunci cand am spus prima poezie la serbarea de Craciun, dar si parfumul delicat al mamei, cand m-a luat in brate, dupa primul premiu muzical pe care l-am castigat. Si, ca sa fiu sigur ca Mosul n-o sa ma ocoleasca, o sa-i trimit o scrisoare, asa cum faceam la varsta cand abia desluseam literele. Pe atunci, ma straduiam sa-i scriu caligrafic, cu litere de-o schioapa, si de fiecare data lipeam pe plic un timbru din colectia mea. Abia acum ma intreb unde ajungeau acele scrisori pe care le strecuram, emotionat, in cutia postala. Asadar, anul acesta m-am decis sa-mi reiau acest bun obicei, numai ca scrisoarea mea va fi mai mult decat o lista cu dorinte, va fi chiar demisia mea din functia de adult:
"Draga Mos Craciun, Subsemnatul, Paul-Ciprian, iti aduc la cunostinta decizia mea irevocabila de a demisiona oficial din functia de adult, pe care o detin in mod abuziv. Mos Craciun, eu vreau sa cred in continuare in sinceritatea zambetelor, in nobletea gandurilor, intr-o lume a cuvantului dat si respectat, a onestitatii, a viselor implinite, a omului dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu".
- Ultima intrebare: cititorilor Formulei As, ce l-ai ruga pe Mosul sa le aduca?
- Dragilor cititori, sper ca Mosul sa le aduca un Craciun al sperantei, o sarbatoare care sa instaureze in noi si-n tara noastra atat de incercata binele dupa care tanjim. Il mai rog pe Mosul sa faca in asa fel incat sa ne risipeasca bolile, saracia si disperarea si, pe cat posibil, sa prosperam. Iar pe cititori ii rog sa-si aduca aminte ca nu sunt singuri si sa le spuna celor dragi cat de mult ii iubesc. In locul unor obiecte, daruiti-le dragoste! Si duceti-le, va rog, si urarea mea:
"Fa o minune, Doamne, da-ne pace,
Fii bun si muta Raiul mai incoace!"
Ines Hristea
Revista „Formula AS” - 3 decembrie 2010

Decembrie 2010 - FUEGO - aparitii audio-video


In cursul lunii decembrie a.c.,
Paul Surugiu - FUEGO
va invita sa vizionati urmatoarele emisiuni in care va fi prezent:

- 11 decembrie, ora 13.30, Antena 2 - "Interviurile lui Condurateanu"

- 11 decembrie, ora 18.00, Favorit TV - "Familia Favorit"

 - 14 decembrie, ora 20.00, Etno TV - Concert de colinde sustinut de Fuego

- 23 decembrie, ora 8.00, Etno TV - "Veselie in bucatarie"

- 24 decembrie, ora 19.00, OTV - Concert de colinde sustinut de Fuego

- 24 decembrie, ora 20.00, Radio National FM - Fuego va colinda

- 25 decembrie, ora 13.00, Antena 1 - "Craciunul in familie"

- 25 decembrie, ora 18.00, N24 Plus - Concert de colinde sustinut de Fuego

- 25 decembrie, ora 18.00, Favorit TV - Concert de colinde sustinut de Fuego

- 27 decembrie, ora 22.10, Radio Romania Actualitati - Colindam alaturi de Fuego.





joi, 2 decembrie 2010

"Se-ntorc colindele acasa"...


... alaturi de Fuego

In mai putin de 24 de ore, prin concertul extraordinar pe care-l va sustine la Teatrul "Mihai Eminescu" din Botosani, incepand cu ora 19.00, Paul Surugiu - Fuego va porni la drum si va ajunge la fiecare dintre dumneavoastra, pentru a va incalzi sufletele cu minunatele sale colinde si cantece de iarna.
Astfel, se va da startul unui lung turneu, care va cuprinde 22 de orase, un turneu cu siguranta greu si obositor, dar plin de surprize dintre cele mai placute pentru admiratorii sai si, in acelasi timp, plin de bucurii si satisfactii pentru artistul nostru drag.
Sunt convinsa ca in salile de concerte, veti petrece seri magice, de poveste, alaturi de Fuego si echipa sa si va veti deschide inimile pentru a primi Nasterea Domnului asa cum le sta bine unor buni romani.
PAUL, iti spunem inca de pe acum
"Bun venit ACASA!",
pentru ca tare dor ne-a fost de tine si indelung te-am asteptat alaturi de noi.
Iti dorim si va dorim tuturor sa va ajute Dumnezeu sa aveti un drum bun si usor, pentru a putea ajunge cu bine peste tot unde admiratorii va asteapta cu bratele deschise.
Va dorim mult succes in acest impresionant turneu national de colinde, sa ne incantati inimile si sa ne bucurati simturile cu vocile calde si interpretarile de excepţie.
Noi vom fi la locul potrivit, in momentul potrivit, mereu cu gandul si sufletul alaturi de voi!


2 decembrie 2010 - CD de colinde oferit de "Taifasuri"


FUEGO ne colinda alaturi de revista "Taifasuri"

Revista "Taifasuri" care a aparut pe piata astazi, 2 decembrie 2010, va ofera un CD care cuprinde o colectie de 19 piese,
"Cele mai frumoase colinde" romanesti.
Desigur, cum era de asteptat, de pe acest material muzical nu puteau lipsi si cateva melodii interpretate de FUEGO, si anume: "Impodobeste,  mama, bradul!", "Din cer senin", "Buna sara, om bogat!", "Vino, Mosule Craciun!".
Pe langa Fuego, mai puteti asculta pe: Stefan Hrusca, Alexandru Arsinel, Nicolae Furdui Iancu, Tatiana Stepa, Victor Socaciu, Mirabela Dauer, Ghita Munteanu si altii.